Ce s-a mâncat la botezul care a declanșat scandalul anului

Un botez care ar fi trebuit să fie doar un eveniment privat, dedicat familiei și prietenilor, s-a transformat într-unul dintre cele mai comentate subiecte din 2026. Petrecerea organizată de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, cu ocazia creștinării celui de-al treilea copil al său, a reunit aproximativ 400 de invitați, printre care numeroși lideri PSD și nume importante din politica românească.

Evenimentul desfășurat la Timișoara, în weekendul 31 octombrie – 1 noiembrie, a atras atenția nu doar prin lista invitaților și artiștii care au întreținut atmosfera, ci mai ales prin opulența afișată. Imaginile cu ținutele de lux, accesoriile scumpe și blănurile purtate de partenerele politicienilor au provocat un val de reacții, în contextul în care românii resimt efectele măsurilor de austeritate.

Nici meniul nu a fost unul obișnuit. Potrivit informațiilor publicate de Antena 3 CNN, invitații au fost întâmpinați cu un aperitiv sofisticat, care a inclus tartar de vită, carpaccio de sfeclă, creveți marinați în lime și coriandru și piept de rață afumat, servit cu cremă de brânză cu trufe. Petrecerea a culminat cu tăierea unui tort cu… 6 etaje.

Vezi Ce dietă ține câștigătorul Balonului de Aur

Petrecerea s-a încheiat cu un tort spectaculos, cu șase etaje. Atmosfera a fost întreținută de artiști cunoscuți, printre care cântărețul italian Al Bano, Damian Drăghici și Theo Rose. Potrivit surselor citate de presa centrală, au fost aproximativ 400 de invitați. Darurile de botez au fost pe măsura numelor implicate…

mâncare sofisticată pe o masă, în cadru de lux

Până la urmă, „cât e halatul?”

„Cât e halatul?”, este o replică celebră dintr-o reclamă tv. În cazul scandalului anului, nu e vorba de halat, ci de o haină de blată.

Dacă meniul și programul artistic au atras atenția, adevăratul subiect de controversă a fost apariția Sorinei Docuz, partenera fostului premier Marcel Ciolacu. Cei doi au participat împreună la eveniment, iar ținuta femeii de afaceri a devenit rapid virală.

Piesa care a stârnit cele mai multe comentarii a fost o haină de blană, despre care presa a scris că ar fi din șinșilă și ar valora aproximativ 17.000 de euro. Suma a provocat numeroase reacții, mai ales în contextul economic actual și al criticilor privind luxul afișat de persoane din cercul conducerii PSD.

Marcel Ciolacu a venit însă cu o explicație. Fostul premier a susținut că articolul vestimentar nu a costat 17.000 de euro, ci doar 500 de euro și că a fost cumpărat dintr-un bazar din Istanbul, Turcia. El a precizat că este vorba despre blană de iepure, nu de șinșilă, și a prezentat informații despre magazinul de unde ar fi provenit produsul.

Citește despre Noua piramidă alimentară – ce e bine să mâncăm cel mai des

Ulterior, reprezentanții unui magazin din Istanbul au susținut, într-un mesaj publicat pe Instagram, că piesa a fost realizată la comandă și că prețul de vânzare a fost de 500 de euro.

Controversa nu s-a oprit însă la prețul blănii. Aparițiile luxoase de la botez au generat critici și ironii în mediul online, iar liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că regretă percepția creată de imaginile de la petrecere.

În acest context, Marcel Ciolacu a anunțat și o schimbare în planurile sale personale. Fostul premier a amânat nunta cu Sorina Docuz, care ar fi fost programată pentru sfârșitul lunii noiembrie. Întrebat despre decizie, Ciolacu a confirmat că cei doi rămân împreună, dar că vor continua, pentru moment, fără să oficializeze relația prin căsătorie.


Leave Comment

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright Retete-haplea.ro 2010-2026