TORT DE CARAMEL

poza 22

Am cotrobăit prin bucătăria lui Edith şi am găsit această reţetă de tort. Trec ceva ore de când te apuci de preparat şi până mănânci prima felie, dar satisfacţia este garantată.

Ce îţi trebuie pentru un tort (poza1):
– un blat de cacao
Pentru cremă:
– 3 ouă
– 10 linguri de zahăr
– 200 ml de lapte
– 250 ml de frişcă
– 10 gr gelatină
– o lingură de făină
– zahăr vanilat
Pentru însiroparea blatului:
– 2 linguriţe de zahăr
– esenţă de rom
– apă
Pentru glazură:
– 100 ml de frişcă lichidă
– 6 linguri de zahăr
– 100 gr de unt

Plan de lucru:
– preparăm mai întâi crema. Punem zahărul pe foc (poza 2) până se caramelizează (poza 3). Adăugăm laptele fierbinte amestecând rapid (poza 4)
– între timp frecăm gălbenuşurile cu făina, iar peste ele adăugăm compoziţia de caramel (poza 5). Amestecăm continuu şi uniform, pe foc, până obţinem o cremă precum cea din poza 6.
– dizolvăm gelatina în apă, conform instrucţiunilor de pe ambalaj (poza 7). O adăugăm peste crema caramel şi amestecăm pe foc încă două minute şi obţinem o cremă mai consistentă (poza 8 )
– batem albuşurile spumă (pozele 9 şi 10). Preparăm şi frişca lichidă (poza 11). Amestecăm (cu o lingură de lemn, cu mişcări lente, de jos în sus) crema, albuşurile şi frişca (poza 12). Obţinem astfel crema propriu-zisă (poza 13)
– siropul se face simplu. Punem pe foc o ceaşcă de apă, cu două linguriţe de zahăr şi puţină esenţă de rom. Ţinem pe foc până se dizolvă zahărul. Însiropăm prima foaie de blat (poza 14), peste care întindem jumătate din cremă (poza 15). Punem deasupra cea de-a doua foaie de blat şi repetăm operaţiunea. Apoi punem ultima foaie de blat. (poza 16). Este bine să nu însiropăm şi a treia foaie de blat, ca să se prindă mai bine glazura.
– facem glazura. Punem zahărul la caramelizat, ca în cazul cremei (poza 17). Adăugăm frişca lichidă (poza 18), iar apoi untul (poza 19). Luăm glazura de pe foc (poza 20) şi o lăsăm la răcit câteva ore.
– întindem glazura peste ultima foaie de blat de tort (poza 21)
– lăsăm la frigider peste noapte. Poftă bună! (poza 22)

Timp de preparare: 120 de minute
Preţ: 25 lei (poate varia în funcţie de locul de unde luaţi ingredientele)


1 Comment
Leave Comment

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

author
By hapleablog
Cumpărați cartea
Aboneaza-te la NEWSLETTER

Introdu adresa ta de email pentru a primi cele mai noi retete

Cele mai citite articole
Partener

Copyright Retete-haplea.ro 2010-2020