Vinerea trecută, în Kaufland-ul de la Păcii, un cumpărător i-a cerut angajatului care se ocupa de raionul „legume și fructe” să aibă puțin bun simț și să scoată eticheta „Calitatea I” din dreptul unor banane stricate. O zi mai târziu am mers în Auchan Militari. Nouă cepe din zece erau stricate. Desigur, în dreptul produsului scria „ceapă galbenă Calitatea I”. De fapt, nu existau legume despre care să nu scrie că sunt „Calitatea I”, cele mai multe fiind tocmai bune de aruncat. Cartofii… niște mizerii, de parcă ar fi fost selectați special cei mai stricați. Este inutil să mai menționez că și ei era „Calitatea I”. Nu este doar cazul Kaufland sau cazul Auchan. În Cora sau Carrefour este aceeași situație. Consumatorului român i se servesc mizerii „de primă clasă”. Oare ce face Autoritatea pentru Protecția Consumatorului? E așa criză de personal încât nu se deplasează într-un loc decât dacă există o sesizare?
Nu vreau să mă gândesc cum arată legumele și fructele „Calitatea a II-a”. Sau, Doamne ferește, Calitatea a III-a. Probabil că sunt luate direct din gunoi. Sau nici măcar nu sunt luate de acolo. Sunt expuse în magazin cu tot cu ghenă.